Forţa religiei constă în aceea că îţi oferă în Dumnezeu
pe singurul interlocutor indiferent la patima sofismului – dincolo de zidurile
bisericii, totul se pierde într-un relativism confuz. Marele ei defect fiind
acela ca nu îţi poate găsi un interlocutor mai insensibil la polemică – la capătul
orelor de întrebări chinuitoare, cuvintele ţi se pierd într-o verticală muţenie.
Rugăciunea
este un dialog pe un munte de singurătate. Refuzând
relativismul, Dumnezeu nu găseşte, totuşi, de cuviinţă să conceadă la mai mult
decât o certitudine de absolut, fără
a catadicsi la vreo versiune a acestuia.
Dumnezeu este absolutul mut – prezenţa sa se concretizează mai degrabă prin crearea unui spaţiu sacru,
imuabil, însă neconcretizat – o revendicare
a unui imanent al cărui conţinut ne rămâne obscur.
În tăcerea divină ne apare, astfel, credinţa, ca singur
drum către absolutul dinăuntru.
Multumesc !
RăspundețiȘtergereCu plăcere! Dar pentru ce?
RăspundețiȘtergereDumnezeu este absolutul mut - da, pentru cine nu are urechi sa auda.
RăspundețiȘtergere...si totusi, spre final se remediaza - În tăcerea divină ne apare, astfel, credinţa, ca singur drum către absolutul dinăuntru.
frumos :)
www.contact-cultural.ro
Da, cel pe care îl avem oricum, indiferent de religii. Faptul că Dumnezeu se află dincolo de dialog ne îndreaptă spre tentative de revelare individuală, în opoziție cu însușirea unei variante prestabilite, pentru că aceasta nu se poate susține prin afirmații inițial neverosimile și ulterior explicate prin... muțenie.
RăspundețiȘtergere