Înţelepciunea este incompatibilă cu creaţia, cu
procesul activ însuşi – în aceeaşi măsură ca fericirea. Acţiunea, în sine, presupune
unilateralism, vanitate şi o impertinenţă a condiţiei – oare cât
de mult se opun acestea înţelegerii difuze şi consecinţei ei, acceptarea, alfa şi omega înţelepciunii?
Un om fericit este prin excelenţă pasiv. Doar nefericiţii ştiu cât din
neliniştea lor i-a împins spre disperarea
de a încerca să schimbe ceva.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu