joi, 9 februarie 2012

Insomnie

A nu dormi noaptea, pentru a te simţi om inteligent… La fel cum pocitaniile învaţă să imite vorbirea rârâită a prinţilor, lipsa de inspiraţie reproduce năravurile proaste ale zbuciumului sufletesc. Noaptea asta am mai scris trei rânduri. Daca aş trăi trei vieţi, aş scrie o carte. Oare mi-ar publica-o cineva?


32 de comentarii:

  1. D-le Olaf, bine v-am regăsit!
    Scuziţe pentru lipsa de până acum, am fost ocupat foarte.
    Dar iată, dv. scrieţi 3 + 1/2 rânduri şi îmi creaţi mie nelămuriri de o juma de pagină...
    De data asta nu înţeleg: 1) de ce rârâie prinţii? Toţi prinţii rârâie, sau numai unii? Putem generaliza şi astfel afirma că prinţii sunt aferenţi rârâitului, dar (aşa cum bine o'bservaţi şi dv.)rârâitul nu este aferent prinţilor? şi 2) care sunt în accepţia dv. năravurile proaste ale zbuciumului sufletesc? Că eu cînd mă zbucium sufleteşte ca marea pe furtună, nu mai pot oberva dacă zbuciumul valurilor sufletului are năravuri proaste (fiindcă sunt prea ocupat de zbucium, cred).
    Deci, vă rog să nu mă lăsaţi să orbecăi prin întuneric... luminaţi-mă! Şi poate n-oi fi numai eu aşa de neînţelegător, încât să am nevoie de explicaţii...
    Nicuşor, uşor nedumerit

    RăspundețiȘtergere
  2. Buna seara, d-le Nicușor,

    Gândesc că e musai a răspunde la astfel de nedumeriri (legitime), pentru că, altfel, ar putea omul pocni de atâtea dileme :).

    Nu cred că rârâitul e aferent prinților, mai există şi rârâiţi plebei, după cum nu cred nici că prinții sunt aferenți rârâitului - îmi imaginez că prinții rârâiţi sunt o minoritate (la fel ca şi bâlbâiții, sâsâiţii sau rârâiţii din alte categorii sociale). Era vorba de o imagine a afectării efeminate, întruchipată de prinții şi nobilimea franceză - considerată un apogeu al manierismelor nobiliare - de aici şi rărăitul - şi aflată la mare căutare în rândul parveniților cu vocația perfecțiunii sociale. Ca întotdeauna, oamenii imită forma sau obiceiurile facile, în căutarea obținerii unui același conținut, chiar în situațiile în care respectivele manierisme - pe lângă aceea că ratează esența - nu numai că nu reprezintă lăudabilul posturii, ci se leagă tocmai de inerentul defect.

    Năravul la care mă refeream, în această suită de gânduri, este insomnia - care este un nărav, fiindcă e repetitiv şi e rău - întrucât nu e bun - ca să parafrazez pe un cunoscut sportiv, cunoscut ca 'regele'.

    Sper că v-am lămurit pe pe deplin. O seară bună!

    RăspundețiȘtergere
  3. Bună să vă fie inima, d-le Olaf!
    Cum faceţi, cum dregeţi, dar comentariul de mai sus mi se pare mai substanţial decât articolaşul care l-a declanşat.
    Mulţumiri pentru lămuriri.
    Şi acum, cred că pritocirăm destul apa pe marginea celor 3+1/2 rânduri, aştept următorul articol. Sunt convins că va fi delicios (păreţi inepuizabil).
    Aaa, şi zău aşa, nu mai pierdeţi nopţile! E păcat să vă simţiţi inteligent din atâta lucru, ştiu sigur că sunteţi în stare de mai mult. Deşi aş manifesta totuşi o urmă de înţelegere dacă pierderea nopţilor ar avea cauze amoroase... (dar aveţi grijă cu femeile, că vă pot aduce în sapă de lemn).

    Nicuşor, înţelegătorul

    RăspundețiȘtergere
  4. Vă asigur că sunt cât se poate de epuizabil, de asta mă și menajez :).

    Noroc că cea mai mare parte a publicărilor de până acum au fost scrise în decursul ultimilor ani, prin urmare, tot ce am de făcut este să selectez textul, sa îl mai nuanțez, dacă îi simt nevoia - e şi o chestie de dispoziție a tonului - și să îl public.

    Mai am câteva observații, mai largi și deja conturate, în vedere, dar, la nivelul de ieșire din sine, de oboseală și lipsă de dispoziție pe care le resimt, nu știu când am să apuc să le dau formă. Însă, până când se termină fragmentele din pre-tinerețe (câtă cochetărie!), mai este. Deci, Doamne ajută! Şi cu femeile la fel.

    RăspundețiȘtergere
  5. Domnule Olaf,
    cineva (care vă cunoaşte) mi-a spus că fumaţi ca un şarpe.
    Nu comentez cât fumează şerpii, dar totuşi, ar fi bine să vă lăsaţi. Asta nu înseamnă să vă apucaţi de bere în locul fumatului...
    Poate că de aici vi se trage oboseala...

    Nicuşor, la urma-urmei neutru

    RăspundețiȘtergere
  6. Se pare că reputația mă precede... :p Nu știu cum fumează un șarpe, dar aş prefera să fumez ca un urs, un lup sau vreun animal mai mare. Adevărul e că nu mai fumez la fel de mult, cunostința noastră comuna pare să fi rămas puțin în urmă.

    Oricum, cu toate bine intenționatele sfaturi medicale, nu cred, totuși, că e asta e cauza. Dacă ar fi fost aşa, ar fi fost bine.

    Va liniștesc, nu există nici un pericol în privința berii: prefer vinul. :)

    RăspundețiȘtergere
  7. Alo, domnu' Olaf!
    Nu mă lăsaţi de izbelişte, că nu am ce citi şi comenta! Sunt (de-o vreme încoace) abonat electronic la "Filosofia cu ciocanul" şi mă plictisesc tot aşteptând "numere" noi.
    Mai scrieţi, că la dv. pe blog reuşesc de obicei nişte comentarii "zemoase". Probabil materialul dv. filosofic se pretează la ele... :)
    Spor la treabă!

    Nicuşor, în pană de citit

    RăspundețiȘtergere
  8. Bună seara, d-le Nicușor,

    Mă bucur sincer că vă place blogul și vă mărturisesc că și mie îmi plac comentariile dvs. tonice și amuzante - "zemoase".

    Totuși, chiar şi așa, nu pot scrie în fiecare zi, ci atunci când am starea necesara. Este valabil şi pentru textele vechi, care trebuie recitite, "periate", pe alocuri restructurate, şi, pentru a mă apleca asupra lor - a unei teme anume - trebuie să îmi trezească o afinitate de moment. În lipsa unei reacții la recitire sau a dispoziției, nu pot face nimic cu ele, nimic mulțumitor, în orice caz.

    În plus, nu m-aş putea apleca numai asupra scrisului, atât de des, chiar dacă aş avea, în fiecare moment, dispoziția, pentru că sunt destul de ocupat și cu alte intenții - ori avataruri cotidiene.

    În această ordine de idei, chiar acum lucrez la o idee, de altă natură, pe care o voi afișa pe blog, în zilele următoare, și pentru care contez pe reacțiile dvs. - sper sincer să vă placă.

    Până atunci, toate cele bune!

    RăspundețiȘtergere
  9. Domnule Olaf,
    Vă iau părtaş la o controversă: în fiecare dimineaţă când merge la lucru cu maşina mică personală, un cunoscut(eu stau în sat, la ţară) duce la şcoală 4 copii cam de clasa a 5-a, din vecini (şcoala pică în drum, şi e la vre-o 1,5 km. distanţă). Ieri dimineaţă a lăsat copiii să meargă pe jos, prin vânt şi zăpadă, ca să-şi ducă în locul lor nevasta, al cărei loc de muncă se află la 1 km, tot în drum.
    Acum, dilema este: a procedat vecinul corect sau nu?
    Unul din amicii mei pledează pentru; eu întâi vă cer părerea, d-le Olaf.
    Nicuşor, contând profund pe judecata dv.

    RăspundețiȘtergere
  10. M-ați făcut și rabin, d-le Nicușor! Am senzația ca dau examen, ca la drept civil, în facultate.

    Am să vă spun ce cred, pentru că pare să existe o întreagă discuție, zilele astea, în jurul adoptării facile și ipocrite a unor valori impuse, iar libertatea personală a fost înlocuită cu un dictat al majorității.

    Cred că există o mare diferență între obligația de a face şi inițiativa de a face. În vreme ce nerespectarea primei este sancționabilă public, neasumarea celei de-a doua nu produce nici un efect juridic :). Cu alte cuvinte, este lăudabil să faci, dacă vrei/poți, dar nu poți fi acuzat dacă nu o faci, decât în situația în care te-ai angajat, în prealabil, la a face, caz în care contravenția ar fi nerespectarea promisiunii.

    Cu toții suntem ținuti să nu facem rău, dar a face binele este facultativ (ipostaza neutră - ipostaza 0) și voluntar. Cu alte cuvinte, nimeni nu îl putea obliga pe vecinul dvs. să îi ducă pe copiii vecinilor la școală (indiferent cum și-a petrecut el timpul respectiv).

    Cu totul altfel ar fi stat lucrurile dacă acei copii ar fi fost ai lui, caz în care îi revenea obligația morală asociată părintelui şi, dacă nu s-ar fi putut altfel, ar fi trebuit să aleagă (de comun acord) în dauna soției, pentru că - nu-i aşa - un adult, fie el şi femeie, merge mai ușor prin zăpadă decât niște copii. În cel mai rău caz, poate să își lase tocurile acasă.

    În schimb, ceea ce se poate aprecia sau nu, de către vecini, este lipsa sau prezența de amabilității - adică decizia voluntară de a face binele. Deci, nu cred că trebuie sancționat când nu îi duce, ci trebuie apreciat când îi duce.

    Lăsând formalităţile la o parte, cred că putea face 2 drumuri sau să îi ia pe toți în mașină - având în vedere că, în copilărie, am mers cu Lăstunul, câte 6 şi bagaje pentru o săptămână, pe drumuri forestiere prin Făgăraș (noi fiind 5, iar ciobanul care trebuia sa ajungă la stână, cu provizii, al VI-lea). Eu asta aş fi făcut. Dacă nu a a făcut-o și el, e posibil să nu fi vrut soția (având în vedere că, pe el, să care atâția copii nu părea să îl deranjeze, înainte să își ia soția). Pe aceasta idee, dacă e adevărată, nici măcar lipsa de amabilitate nu îi poate fi imputată vecinului, ci soției, dat fiind că fiecare om va fi de acord că, pus în fata alternativei, omul și-ar alege căsnicia, în dauna recunoștinței vecinilor. Acum, continuând speculația, ce fel de nevastă își alege fiecare e o altă discuție.

    Însă, asa cum spuneam, nu cred că i se poate imputa ceva omului, dincolo de o lipsa de amabilitate (adică opțiunea voluntară de a face bine) rezultată din favorizarea soției (ca persoană sau ca... instituție :), în varianta speculativă de care vorbeam). Asta aş crede eu. Dvs. ce credeți?

    RăspundețiȘtergere
  11. D-le Olaf,
    Am făcut bine contând profund pe înţelepciunea dv., aţi răspuns asemeni unui rabin sadea, şi nu mă ţine nimic să nu vă dau dreptate. Când (analizaţi) speculaţi pe marginea unor situaţii concrete văd că nu vă mai fuge preşul, trageţi fix la ţintă! Dar acum să vă spun cum a procedat şi Nicuşor!
    După amiază, Nicuşor la chemat pe vecinul respectiv la el acasă, la un vin cald (deşi berea ar fi fost mai pe gustul vecinului) şi „o parolă”. Apoi l-a luat pe departe, cu pilde din Sfânta Scriptură şi povestioare "Zen". Dar vecinul era imun la astfel de metode, aşa că Nicuşor a luat bourul de coarne. Întâi de toate, l-a întrebat dacă este cumva un măgar de egoist. Apoi i-a explicat ce traumă morală, ce cicatrici urâte a lăsat în sufletul micuţilor pe care i-a lăsat mofluzi în zăpadă de hatârul cucoanei sale. Că i-a dezamăgit şi le-a înşelat aşteptările, fapt care poate avea consecinţe nebănuite peste ani. De exemplu, dacă unul din ei se apucă de etnobotanice din cauza asta? Dacă lipsa lui de empatie îi va determina să devină handicapaţi moral, sau bandiţi de drumul mare? Cum va suporta el, vecinul egoist, răspunderea? Ei, şi după al şaselea pahar de vin fiert vecinul se căina atât de tare (şi s-a dovedit că aţi intuit bine) încât mi-a destăinuit că scorpia lui de nevastă e de vină, care are nişte maţe acre şi că uneori ar cam da-o dracu’, dar totuşi nu o face, fiindcă el vrea pace şi de fapt nu e mitocan decât când nu mai poate, şi tot aşa. Într-un târziu a plecat convins că a săvârşit o mare mârşăvie, deşi e posibil ca în dimineaţa zilei următoare să fi uitat de toate…
    Bine că nu i-a dat prin cap să-ntrebe de ce nu i-am dus eu la şcoală cu maşina, în locul lui, dacă tot mă înfoi atât în pene….
    Imaginea cu Lăstunul e interesantă. Încercaţi să vorbiţi mai des în imagini, poate vă descoperiţi o vocaţie nouă. ;)

    Nicuşor, care ştie întotdeauna mai bine ce trebuie să facă alţii

    RăspundețiȘtergere
  12. mă întrebam, scrisul ca terapie funcționează și dacă scrierea este ignorată?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cred că ăsta este un răspuns care depinde de cel ce scrie. Depinde de motivul pentru care scrieți.

      Pentru mine este de ajuns să ştiu că am concretizat o idee - că m-am lămurit. Odată clarificat, format și consemnat, gândul iese din minte și devine o certitudine - o bază ulterioară de a privi lumea. Cred că eu unul scriu mai degrabă pentru a mă edifica, pentru a îmi explica, nu pentru a fi înțeles - cel puțin asta ar fi varianta ideală. E adevărat că vanitatea îţi da ghes și mai există şi dorința de a fi înțeles - de a îţi găsi tovarăși. Dar trebuie să înțelegem că o asemenea tovărășie este, cel mai adesea, iluzorie.

      Cred că eu am început să public mai mult ca o aruncare în eter, în gol, fără o idee anume, pe considerentul "de ce nu?" Poți să îţi păstrezi gândurile la tine sau poți să le păstrezi în văzul lumii. Faptul că am primit reacții în care mi se fac sugestii, mi se cer lucruri, că scrierile devin oarecum bun public, trebuie să recunosc că mă sperie şi mă destabilizează întrucâtva. Şi nu mă simt neapărat mai înțeles. Îmi dau seama că nici nu doresc să duc o luptă de a fi înțeles - asta ar însemna, din start, a nu mă simți, cu adevărat, înțeles. Îmi dau seama că, poate, nu să fiu înțeles doresc eu - cel puţin nu astfel. Doresc să fie înțelese niște lucruri care mi se par adevărate, pur și simplu pentru că le cred adevărate. Nu îmi este încă limpede care este miza personală, pentru mine, în toate acestea.

      În ce privește întrebarea dvs., cred că de multe ori, este suficient să fii înțeles de cineva, doar de cineva, nu cantitatea e relevantă. Oricum, există o idee de finalitate în expunere, în revelare - în aceea că gândurile sunt scrise acolo - ele există, sunt accesibile. Că exista, ca resursă, pentru când şi dacă va fi nevoie de ele.

      În ceea ce vă privește, dvs. de ce scrieți? Am încercat să intru pe blogul dvs., dar nu apare în tabloul dvs. personal.

      Ștergere
  13. D-le Nicușor, mă bucur că v-ați luat vecinul de coarne :). Dacă asta înseamnă că data viitoare își va înfrunta cu bărbăție nevasta, atunci demersul dumneavoastră va fi fost cu adevărat salutar. Dar mă îndoiesc profund ca s-ar întâmplă aşa ceva :). Oricum, nu pot s+ nu apreciez ca vecinul dvs. are o inimă bună, chiar și numai din aceea că se simte vinovat (fie și la beție), în loc să vă recomande o călătorie undeva, cum ar fi făcut mulți alții.

    E adevărat că o asemenea discuție este riscantă atunci când aveți, la rândul dvs., o mașină :). Dar cred că avem cu toții interes în soluționarea diverselor problematici și dileme morale, iar aceasta nu poate fi decât lăudabil. În acest sens, îmi pare că satul dvs. constituie un microcosmos surprinzător, asemănător Academiei lui Platon - în care dvs. jucați rolul de amfitrion. Pot să vă întreb în ce sat locuiţi?

    RăspundețiȘtergere
  14. D-le Olaf,
    Oare "Cabina de probat gânduri" o fi femeie, sau bărbat? La masculin s-ar putea să fie "Cabinul...", deci, după cum s-a recomandat, acum staţi de vorbă cu o cabină, nu cu un cabin. Şi cu doamnele e bine să fiţi politicos...
    Fiind dar o ea, Cabina poate gândi invers decât bănuiţi cu capul dv. de filozof (uneori) bărbos: s-ar putea ca pentru dumneaei scrisul să fie un fel de buline-aspirine, pe care le ia să se trateze, de exemplu, când o doare capul. Şi dacă e vorba de pilule, întrebarea se poate traduce şi astfel: "dacă iau pilule ignorate, mai înseamnă că iau pilule, sau nu?". Mai mult, poate fi vorba de o scriitoare de pilule ignorate, caz care ridică alte probleme de interpetare.
    Cabina a aruncat nada, şi poftim, d-le Olaf, cum v-aţi prins iar în cârlig şi trageeeţi de nailon...
    Ea a scris 12 vorbe (adică o pilulă), şi dv. un "tratament la persoana I". :D Şi să mai spună cineva că e ignorată! :D

    Nicuşor

    RăspundețiȘtergere
  15. „Ideea mea, care era si aceea a lui Michel Foucault din ultimele sale texte, este ca scrii nu atat pentru a ști ce esti, cat pentru a afla ce devii; convingerea mea este ca miza unei scrieri e mai putin aceea de a fi tu insuti, de a te intalni cu tine, de a coincide cu adevarul tau, cu umbrele tale, cu vesnicul copil din tine si cu alte tampenii de aceeasi speta, cat de a deveni cineva diferit de cel care erai inainte de a incepe si pe care insasi evolutia cartii l-a facut vetust si lipsit de interes” Bernard-Henri Levy-Inamicii publici. Nu sunt adepta folosirii abuzive a citatelor, dar găsesc că este o exprimare mai buna decât toate tentativele mele. Anonimatul este doar o convenție virtuală care uneori stimulează libertatea exprimării. Speculațiie ieftine cu privire la dacă e femeie sau bărbat că atunci se schimbă treaba mi se par infantile. Iar cele câteva cuvinte pe care le-am scris erau legate de intrebarea dumneavoastră din post : „Daca aş trăi trei vieţi, aş scrie o carte. Oare mi-ar publica-o cineva?”

    RăspundețiȘtergere
  16. "...vesnicul copil din tine...", "... a afla ce devii; ..." Cunoaşte-te pe tine însuţi... bla-bla... Foucault probabil tocmai se îngândurea despre o nouă teorie privitoare la puşcării... şi să mai zici că printre pretinsele "infantilisme" nu am ghicit că e vorba de o cabină şi nu de un cabin! :D
    Mor de drag să citesc aşa vorbe pompoase (nu infantile, nu!) :"miza ... de a fi tu insuti, de a te intalni cu tine". Eu unul mă întâlnesc cu mine în fiecare dimineaţă, când fac ochi, şi nu ştiu cum, dar cum-necum mi dau seama imediat că nu sunt vecinul de peste stradă. Domnia-ta, do'nşoară, ai nevoie de oglindă sau martori pentru acest proces? :D
    Şi da, se schimbă treaba şi în funcţie de sex. Ce, Foucault a spus cumva altceva? :D

    P.S. Şi încercaţi să scrieţi cu diacritice, că aşa le şade bine filozofilor şi filozoafelor moderni/e (luaţi exemplul d-lui Olaf, dacă Nicuşor vă pică greu).

    Nicuşor, care adoră fetele filozoafe (şi filozofii) care se caută să se găsească

    RăspundețiȘtergere
  17. Ce-mi place să vă citesc comentariile, d-le Nicuşor! Aproape că mi-ați luat vorba din gură, cu privire la citatul de mai sus, din care mărturisesc ca, la o primă și o a doua citire, n-am priceput mare lucru. Am început să îi intuiesc un sens, alunecând pe o pantă a speculațiilor, fără să găsesc vreuna, totuși, care să îmi para că stă în picioare - adică un sens real, ne-speculativ.

    De altfel, dl. Henri-Levy pare să aibă un renume pentru folosirea unor cuvinte bombastice despre care nu îi e foarte clar nici autorului ce anume vor să spună. Probabil la asta se referea, când spunea ca devine odată cu scriitura. Deşi mai corect ar fi să spună că scriitura devine odată cu scriitura.
    Bernard Hanri-Levy pare sa fie genul de personaj după care, în timp merge pe stradă, strigă copiii (de filosof, desigur) "Bernard, prostul, căţeluşul nostru!". Mai ales după gafe de genul celei cu filosoful Botul și al sau botulism, în care a folosit cuvinte la fel de frumoase, dar fără o minimă înțelegere a lumii în care se învârte.

    Eu sunt de părerea contrarie celei din citat, şi anume aia cuminte, care spune că scrii pentru a exprima ceea ce crezi sau simți la un moment dat - ceea ce ești este o expresie mult prea pretențioasă, în acest context, şi îmi cade greu, cu atât mai mult cu cât ce ești pare să fie, din ce spun filosofii, teologii și teosofii, o chestie mult dincolo de ce simți sau ce crezi. Aia cu scrii pentru a vedea ce devii - dincolo de goliciunea frazei, semnalată anterior - ar semăna cu un delir şamanic, în care rostești cuvinte la întâmplare (bine, nici șamanii nu fac asta, pe de-a întregul), pentru a vedea unde ajungi, asta presupunând anterior - ceea ce e, iarăși, cu totul discutabil - că te schimbi în funcție de ceea ce scrii. Să constat, din punctul meu de vedere, trei erori consistente, într-o singură propoziție, mi se pare, totuşi, un lucru respectabil, mai ales că două dovedesc nişte neînțelegeri de poziționare la fel de respectabile, iar una este pur și simplu o speculație - hai sa-i spunem - poetică.

    A scrie pentru a vedea ce se încheagă din inconștientul propriu (aicea m-a dus speculaţia) - admițând că asta ar descrie altceva decât "ești" deja - altă eroare - mi se pare că ar însemna, aşa cum spuneam, a nu avea idee despre ce scrii, ceea ce, iarăşi, pare să fie o caracteristică a pretențiosului și pedantului filosof.

    Chiar și în cazul extrem, o asemenea auto-revelare prin delir ar presupune, o dată, o conștientizare, nu o devenire (trecem de legătura speculativă între conștientizare şi schimbarea în sine, care nu ține neapărat de scriitură și nici nu îmi dau seama dacă e suficient de consistentă, încât să merite o dezbatere aici), dar până și rețeta de purgare, în sine, are destul de puține șanse, după mine, de a trezi cine știe ce îngeri sau demoni ascunși. Am auzit de demoni treziți în fel și chip, dar de unii treziți doar de simplul faptul de a tine un stilou în mână, nu.

    Prin urmare, repet, mă văd nevoit să recunosc că nu prea înțeleg mare lucru din ce spune dl. Levy, dar cuvintele par bine alese.

    RăspundețiȘtergere
  18. Lectură interesantă, din punctul meu de vedere, nu numai în ce-l privește pe Henri-Levy, ci mai ales în ce privește continuarea.

    http://www.cafeneaua.com/nodes/show/23990/stand-up-philosophers/1

    Despre genul asta de prostie savanta vorbeam în schiţa despre intelectuali, care ar trebui extinsă.

    RăspundețiȘtergere
  19. Stimate domnule Olaf,
    după ce am citit cum s-a făcut de râs HL, mi-a dat prin minte că aveţi succese la fete: Cabinele, Alinele şi alte drăguţe vă citesc cu sârg, chiar dacă nu se înghesuie să cuvânteze pe-aici.
    Stau dar şi mă-ntreb: cine are pe vino-ncoace, filozofia sau dv.? :D
    Ce ar mai fi oare, dacă aţi mai avea şi bani cu sacul?

    Nicuşor, veşnic nedumerit

    RăspundețiȘtergere
  20. Buna ziua, d-le Nicușor,

    Bine v-am regăsit.

    Nu pot să nu observ că păreţi a fi, în privința asta, mult mai bine informat ca mine.

    Nu știu ce să spun despre ipoteza dvs. îndrăzneață, îmi închipui că doar fetele respective v-ar putea răspunde cât și de ce citesc blogul.

    Pe de altă parte, cred că nu trebuie să subestimăm niciodată apetența fetelor pentru filosofie, cu atât mai mult cu cât este probabil ca cititoarele despre care vorbiţi şi eu să nu ne cunoaştem, în majoritatea cazurilor, personal.

    În ce mă priveşte, fără legătură una cu alta, mi-ar plăcea să le aibă amândouă, fiecare pe partea ei.

    Toate bune!

    RăspundețiȘtergere
  21. Domnule Olaf,
    Poate e timpul să mai puneţi de o insomnie cu rezultate scrise...
    Lăsarăţi cititorii cu ochii-n soare (sau mă rog, în blog!)... Pe când noi articole?

    Nicuşor, aşteptând răbdător scrieri bune

    RăspundețiȘtergere
  22. Văd, văd, d-le Nicușor, cât sunteţi de răbdător, aproape că mă siliţi să vă dau un premiu :).

    Am de gând să adaug pe blog, în următoarele zile, sper să reușesc să le duc la capăt.

    De asta vă spuneam că nu îmi place să scriu la termen, cu program, la comandă sau cu dedicație - şi nici nu pot - ci atunci când îmi vine, pentru că am senzația că nu mai sunt stăpân pe blogul meu, iar scrisul nu mai e un gest personal, ci o obligaţie publică :p. Cu toată marea bucurie de a avea pe cineva care să dorească, la modul sincer, să citească ce scriu, încerc să evit să devină o obligaţie.

    Vă spuneam că, oricum, nu pot scrie "că trebuie".

    Nu pot să mă uit la ceas, să decid că a venit vremea, să aleg o temă, să îmi găsesc "cuvintele" şi să dau gata textul - având în vedere că nu povestesc ce am făcut azi, sau despre vreo impresie personală, trebuie să mă lămuresc înainte despre ce scriu - scriu când mi-s lucrurile clare în minte. Stadiul ăla premergător, de limpezire a neclarităților, de conciliere a contradicțiilor, de discernere a adevărului, eu nu îl fac pe blog.

    Dacă mulți oameni emit o premisă - un gând, o idee subiectivă - pe mine mă interesează concluziile. În loc să plec de la o părere personală, fără responsabilitate de adevăr sau completeţe, așteptând ca alţii să o întregească, să o nuanțeze, ca fiecare să și-o spună pe a sa, iscând o discuție care să dea concluziile - adică, de fapt, să rămână, cum se întâmplă de obicei, în coada de peşte (vorbind eufemistic, fiecare să înțeleagă ce vrea), eu încerc să scriu după ce tot procesul ăsta a luat sfârșit - să scriu după ce cred că am înţeles. Încerc să lămuresc câte o piesă din puzzle-ul ăsta, nu să le arăt oamenilor ce am simţit sau ce mi s-a părut mie, la un moment dat - deşi există oameni care reuşesc să redea relevanţă obiectivă si prin asta (dar sunt rari).

    Oricum, să nu vă impresioneze prea tare toată expunerea asta de intenție: nu înseamnă neapărat că veţi citi ceva de mare valoare :). De asta, ştiu că, dacă nu vă faceți prea mari speranțe, nu veți fi dezamăgit - şi, în felul ăsta, nici eu nu o să resimt vreo presiune. Are şi iresponsabilitatea avantajele ei.

    Toate bune!

    RăspundețiȘtergere
  23. Mda, domnule Olaf, mă lămurirăţi!
    Până "vă vine" dumneavoastră să scrieţi, spre consolare am împrumutat de la bilbiotecă nişte rarităţi. Nu, nu filozofie pură.
    Una din ele include şi piesa "O femeie cu bani" a lui George Bernard Shaw...

    Nicuşor, citind molcom şi sorbind ticnit dintr-un pahar de vin roşu

    RăspundețiȘtergere
  24. Sunt absolut de acord cu dvs., d-la Nicușor, și vă felicit pentru alegerea făcută. E lumea prea mare ca să ne punem ouăle într-un singur coş, mai ales că Bernard Shaw, faţă de Tryggvasson e ca un statuie faţă de o matrioşkă. Chiar voiam să mă apuc şi eu de o cură Bernard Shaw. Spor la citit! Şi sper să îmi "vină" şi mie ceva. Momentan, încerc să-mi dau seama ce-i aia un realist. Toate bune!

    RăspundețiȘtergere
  25. D-le Olaf,
    între timp am citit "Ecaterina cea Mare" de Bernard Shaw şi "O fată cinstită" de Carlo Goldoni. Mai am câteva fete şi femei la rând... până vă hotărâţi dv. să mai scrieţi pe blog...
    Sau nu mai vreţi să scrieţi?

    Nicuşor, cu ochii pe femei şi bloage

    RăspundețiȘtergere
  26. Hristos a-nviat, d-le Nicușor! Nici nu am mai intrat pe blog de destulă vreme. Dar e lectură utilă. Nici de asta nu prea am mai avut timp/dispoziţie, recent. Să vedem. La un moment dat, o să îmi revină :). Toate cele bune!

    RăspundețiȘtergere
  27. D-le Maestru,
    Cam trec lunile... Nu v-a revenit inspiraţia? Sunteţi indispus? Care-i şmenu oare?

    RăspundețiȘtergere
  28. D-le Nicuşor, mă flataţi sincer... :). Aproape că aş începe să vă cred.

    Şmenul este o mare dezorganizare a vieţii mele personale şi o destructurare a nopților de somn, de câteva luni încoace - în plus, excursii, lecţii de călărie şi alte distracţii - care nu îmi dau liniştea şi coerenţa mentală pentru a putea organiza vreun enunţ.

    Sper, de ceva vreme să termin un text început acum mult timp - şi care, momentan a ajuns la vreo 10 pagini dezorganizate - despre idealism şi falsul "realism" al lipsei de speranţă - abia recent am reuşit să îi scriu un plan de bătaie - chiar dacă mă acuzaţi de lipsă de "sistem", totuşi, atunci când se adună multe idei care merg înspre direcţii şi paliere diferite, este nevoie de un plan pentru a le ordona (chiar şi un tabel :)). Sper să îl pot publica aici relativ curând, dar să nu aveţi aşteptări prea mari - e vorba mai mult de un comentariu empiric, decât de vreo aprofundare conceptuală. O să îmi spuneţi ce credeţi, la momentul respectiv.

    Ce mai faceţi? Cum merg convorbirile cu vecinul?

    Toate bune!

    RăspundețiȘtergere
  29. D-le Trygvasson,
    Am citit răspunsul dumneavoastră chiar în ziua în care l-aţi scris, dar nu am vrut să vă scot din ritm obligându-vă la o corepondenţă prea alertă. Consider însă că o lună de zile este o durată acceptabilă chiar şi pentru cele mai negrăbite persoane, în categoria cărora se pare că binevoiţi să faceţi acum parte.
    Sper din suflet că respectiva coerenţă mintală la care faceţi referire este în revenire iar cele 10 pagini au ajuns la 11... Nu vă acuz de lipsă de sistem, doarece a pune în ordine o avalanşă de idei şi gânduri este întra-devăr o muncă dificilă, la care majoritatea oamenilor oricum renunţă de dragul altor chestii mai palpabile: femei, călărie, excursii, etc.
    Vă rog totodată să vă restructuraţi şi nopţile conform unui plan de bătaie mai bioritmicesc.
    Aştept cu răbdare enormă comentariul empiric menţionat...
    Altminteri, şi prin zona mea s-au înmulţit tăcerile. Din fericire vecinul este în continuare vorbăreţ şi simplu, ceea ce este uneori o mare desfătare pentru cugetul meu.
    Cu deosebită stimă,
    Nicuşor, cititorul dv. fervent

    RăspundețiȘtergere
  30. Salut!
    Ai un blog interesant. Te astept pe la mine http://filmandotherstories.blogspot.se/.
    Un an nou fericit iti doresc!

    RăspundețiȘtergere
  31. D-le Trygvasson,
    Nu pare de bine tăcerea asta. Dar.. până şi speranţa moare odată şi-odată...
    Cu stimă,
    Nicuşor

    RăspundețiȘtergere