Progresul omenirii? În fiecare epocă istorică, progresul a fost opera câtorva vârfuri, a celor care s-au aflat fatalmente peste omenire, care s-au situat în afara ei şi la care omenirea, în final, n-a avut aderenţă – a acelora care au sfârşit, inevitabil, ucişi sau ridiculizaţi de gloată.
Pentru a atinge „umanul”, omenescul trebuie să îşi depăşească condiţia.
Există, în limba noastră, o vorbă veche, ideal de gregaritate, care spune că aspiraţia supremă a individului trebuie să aceea de a fi „un om între oameni”. Greu de înţeles, pentru majoritatea speciei, că, nu devii cu adevărat Om, până când nu ţi-ai ars ultima punte de legătură către oameni.
Marea confuzie a vremii noastre – şi, probabil, a întregii Istorii – rezidă într-o eroare de limbaj: omul lui Darwin – ipostază biologică – şi omul Umanismului – ipostază calitativă, de trezire în creaţie – nu au reprezentat niciodată una şi aceeaşi specie.
Pentru a atinge „umanul”, omenescul trebuie să îşi depăşească condiţia.
Există, în limba noastră, o vorbă veche, ideal de gregaritate, care spune că aspiraţia supremă a individului trebuie să aceea de a fi „un om între oameni”. Greu de înţeles, pentru majoritatea speciei, că, nu devii cu adevărat Om, până când nu ţi-ai ars ultima punte de legătură către oameni.
Marea confuzie a vremii noastre – şi, probabil, a întregii Istorii – rezidă într-o eroare de limbaj: omul lui Darwin – ipostază biologică – şi omul Umanismului – ipostază calitativă, de trezire în creaţie – nu au reprezentat niciodată una şi aceeaşi specie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu