Insomnie

A nu dormi noaptea, pentru a te simţi om inteligent… La fel cum pocitaniile învaţă să imite vorbirea rârâită a prinţilor, lipsa de inspiraţie reproduce năravurile proaste ale zbuciumului sufletesc. Noaptea asta am mai scris trei rânduri. Daca aş trăi trei vieţi, aş scrie o carte. Oare mi-ar publica-o cineva?

Despre lectură, ca vanitate

Există unii autori pe care îi citim nu doar pentru conţinutul intrinsec al ideilor lor, ci pentru că descoperirea de afinităţi în consideraţiile ce le aparţin ne strecoară în suflet sentimentul propriei valori, senzaţia – iluzie la cei mulţi, conştienţă la câţiva – apartenenţei la o anumită categorie a spiritului. Citirea acestor autori este o raţie zilnică de narcisism, împlinită în confirmarea de sine, în auto-măgulirea şi în percepţia de valoare în care ne vedem oglindiţi, printr-o senzaţie de înfrăţire în concluzie. Prin aderenţă, ne vedem confirmaţi, valorificaţi, inălţaţi într-o ipostază de cvasi-creatori – asociaţi ai creaţiei, învăluiţi în gloria unei înţelegeri pe care o putem revendica, a constatărilor pe care le-am fi putut face  – dar pe care, fatalmente, nu le-am făcut.

Există unii autori asupra cărora revenim, iar şi iar, pentru o verificare personală, într-un simulacru de creaţie. Sunt autori pe care îi îngăduim în suflet ca pe un drog al vanităţii.