Despre diversitate, ca evadare din sine

Nevoia de diversitate vine dintr-un deficit, nevoia de varietate este un simptom al incompletitudinii. Plenitudinea nu are loc de completare, împlinirea nu are nevoie de substituiri, iar sațietatea ucide motivațiile căutărilor ulterioare. Întrucât optimul nu îngăduie îmbunătățire, orice necesitate de schimbare este o constatare a unui deficit. Totul nu are câmp de expansiune, iar atingerea potențialului, ca realizare a stării de echilibru, este nereactivă și inertă la transformări.

Pentru a evita stagnarea prematură, important este, însă, să nu ne luăm blazarea ca plenitudine, dezamăgirea drept echilibru, suficiența drept completitudine sau teama drept atingere a limitei de potențial. În acest scop, ne ajută să știm că, în toate privințele relevante, plenitudinea și completitudinea nu ne sunt uzual accesibile în condiția umană.