Noapte şi renaştere

Nimeni să nu subestimeze puterea binefăcătoare a nopţii. Cine ar putea trăi într-o zi perpetuă, de ale cărei înfrângeri noaptea nu l-a exonerat încă, prin iluzia unui nou început? Cine ar putea trăi veşnic cu conştiinţa păcatelor săvârşite azi – prezent nesfârşit – veşnic vii în minte şi care, printr-o ciudăţenie temporală, nu au primit încă îngăduinţa de a fi vindecate prin exilarea în trecut? Prezentul inevitabil oboseşte prin sentimentul răului ca stare actuală. Conştiinţa păcatului proaspăt răvăşeşte mai mult decât orice îngrozire principială a trecutului, de care te-ai dezis prin ipostaza de om al unei zile diferite.

Viitorul este o utopie a prezentului, locul în care virtualitatea cochetează încă cu perfecţiunea, nealterată de concreteţea prezentului, inevitabil şi, prin esenţa lucrurilor, naufragiat în imperfecţiune, cu fiecare zi ce a păşit în trecut. Acesta este, poate, unul dintre principalele motive ale fascinaţiei obsesive pentru viitor a popoarelor occidentului şi ale credinţei lor naive, veşnic întreţinute şi nealterate, în ciuda evidenţelor, a înfloririi perpetue. De altfel, această cursă nesfârşită spre o linie a orizontului, prin definiţie aflată dincolo de atingere, în viitor, este unul din leitmotivele civilizaţiilor neinţelepte, dependente de amăgire, iar diferenţierea administrativă a timpului – în astăzi, mâine şi ieri, în ore, ani şi minute – o manie a gândirii terorizate de imanenţă. Moartea zilei de azi – compromisă – şi nădejdea redeşteptării într-o lume de mâine având încă vocaţia de perfecţiune, virtual necăzută, ca o iluzie nebunească a unui Paradis pământean neatins de impietatea experienţei, în care ai şansa de a fi altul, printr-o transcendenţă de somnambul – îţi oferă găselniţa reincarnării într-un avatar cotidian, care are şansa mereu reînnoită de a o lua de la început, trăind 365 de vieţi într-un an şi fiind curat, nu prin strădanie, ci prin uitare.

Rolul vindecător al nopţii este acela de a înălţa un sanctuar între cel bântuit şi mustrările nefaste ale conştiinţei, purificator, în acelaşi timp, prin odihna minţii şi abdicarea sufletului, şi moralizator prin speranţa unei zile noi, nealterate. Mâine este, astfel, eterna mântuire a zilei de azi.