Rezultatul aplicării unui principiu bun (atât în formă, cât și în conținut) nu
poate fi, în nici o circumstanță, negativ. Poate fi subiectiv neplăcut, dar nu negativ. În cel mai
rău caz, ea poate complica circumstanțele, dar odată depășite acelea,
rezultatul ar trebui să păstreze, pe termen lung, valoarea principiului
și să depășească neajunsurile circumstanțelor.
Pentru cei
obișnuiți să vadă viața ca o combinatoristică și ca o telenovelistică,
acest lucru este greu de înțeles. De asta pot fi tot timpul deturnați de
la principii, prin invocarea circumstanțelor. Pentru ei viața e un
labirint continuu, în care trebuie să depună un efort intelectual
neîntrerupt, doar pentru a naviga din confuzie în confuzie.